duminică, 18 septembrie 2016

Din suflet pentru părinții obosiți


      Mă gândeam azi cum de poți să-ți lași pentru câtiva ani viața pe ”hold” și să te dedici unui copil. Ce poate fi interesant în a schimba și a spăla scutece, a găti în fiecare zi și a-ți petrece mult timp la locul de joacă? Cum să preferi asta în schimbul unei ieșiri cu prietenele la terasă, în club, să mergi în vacanțe în locații exotice, pur și simplu să fii liber să ai o carieră înfloritoare?
      Mi-am răspuns singură. Cu sinceritate și cu o bucurie nespusă venită din suflet. Noi, mamele, suntem programate genetic să avem grijă de micuții noștri. Uneori ne descurcăm bine, alteori nu. Cu siguranță când pornești în această călătorie toată viața ta se schimbă. Ce însemna prioritate înainte, acum este undeva pe o listă lungă de așteptare. Pentru că nu există o sarcină mai mare pentru părinți decât aceea de a crește sănătos, frumos, învăluit în iubire și fapte bune, acel dar pe care numai Dumnezeu ți-l poate trimite. Să-l tratezi cu respect, să-l înveți și să redescoperi odată cu el lumea, culorile, anotimpurile, etc. Să nu-i distragi atenția atunci când el este preocupat de o activitate. Să intervii doar atunci când el îți cere ajutorul, Nici un copil nu este rău. Nu există copii obraznici. Există doar părinți care nu i-au oferit tot ce are el nevoie pentru a deveni un om extraordinar atunci când va crește.
       Da, azi am realizat că scopul pentru care muncesc în fiecare zi și pentru care refuz să merg la un serviciu convențional, gen 8 ore pe zi, este pentru că nu vreau să-mi privez copilul de dragostea, atenția, blândețea și înțelepciunea pe care le învăț zi de zi de când a apărut această minune în viața mea. Da, și partea materială este importantă. Dar noi, mamele, suntem responsabile pentru viitorul lor și al întregii omeniri.
Depinde de ceea ce le transmitem noi încă din primele zile, poate chiar de când ei erau în pântecul nostru. Și când spun asta nu mă refer la ceea ce le vorbim, ci a fi un exemplu în tot ceea ce facem. Dacă tu vei fi tot timpul corect cu el și cu ceilalți oameni, el va fi la fel. Dacă vei fi blând și tolerant față de semenii tăi, el va învața ce înseamnă să-ți iubești aproapele. Și eu învăț de la copilul meu. Mi-au trebuit 30 de ani să ajung să mănânc sănătos, la ore fixe și destul de echilibrat. Să văd lumea cu ochi de adult dar cu suflet de copil. Să am răbdare să explic. Să redescopăr bucuria fiecărei zile. Să simt că trăiesc chiar și atunci când simt că obosesc. Fără drame, fără bârfe, fără răutate. Ele nu mai au ce căuta în lumea noastră. Vă doresc o duminică minunată.
       

joi, 15 septembrie 2016

Orheiul Vechi - locul de unde poți să aduni scoici vechi de peste 13 milioane de ani


      Am fost întotdeauna pasionată de istorie și de geografie. Totuși, uitasem de marea Sarmatică, cea din care s-au format Marea Neagră, Marea Aral și Marea Caspică. Probabil nu mi-aș fi adus aminte niciodată dacă nu ne-ar fi povestit istoria Orheiului Vechi un puști până în 10 ani, care juca fotbal pe un teren aflat la ieșirea din satul Butuceni. Piesa celor de la Carla's Dream, ”Unde”, a fost filmată acolo. https://www.youtube.com/watch?v=4Y1RHv52PLg
      Orheiul Vechi este un complex natural din Republica Moldova pe care se merită să-l vizitați. Noi nu credeam că ne va impresiona prea tare. Habar n-aveam că acolo este de fapt fundul unei mări care nu mai există de milioane de ani. O să vă povestesc doar experiența mea, pentru că restul găsiți pe wikipedia sau pe orice site de promovare a fraților noștri de peste Prut.
      Dealurile minunate, pietrele încarcate de scoici și de istorie, trasee pentru alpiniști, peșteri de unde se spune că dacă intri te întorci încărcat de energie, oameni din satul Butuceni care abia așteaptă să le treci pragul și nu în ultimul rând biserica care parcă păzește acest loc de vis.
     Am ținut neapărat să mergem duminca. Din Chișinău nu faci mai mult de o oră chiar dacă mergi regulamentar. Drumul este foarte bun și nici nu simți când ai ajuns. Am parcat mașina la intrare în satul Trebujeni, pe un drum de țară, într-o mare de scaieți. Mirosul mi-a adus aminte de vacanțele de vară pe care uneori le petreceam în satul natal al tatălui meu. Liniștea a fost prima care ne-a întâmpinat. Apoi ne-am cățărat de pe un deal până am ajuns la o peșteră destul de mare cu fel de fel de înscrisuri mai noi sau mai vechi. Nu este un traseu foarte abrupt, dar recomand încăltăminte adecvată pentru a te putea bucura de urcare și coborâre.
      Apoi am luat-o la pas pe malul râului Răut, deoarece nu știam să existe vreun traseu pe sus care să nu fie periculos. Ne-am oprit întâi la un izvor amenajat de unde am băut o apă care parcă mi-a curățat stomacul și mi-a dat poftă de mers și explorat mai departe. Drumul e de fapt o cărare pe marginea căreia găsești pietre mari din care poți să aduni scoici de peste 13 milioane de ani. Fetița mea s-a apucat să o facă și n-ar fi mai plecat de acolo. Din păcate. pentru noi, timpul a fost limitat deoarece ne-am pornit târziu la drum. Peisajul e minunat cât vezi cu ochii, iar salciile se oglindeau mirific în apa curată a râului. Aproape de biserică se poate urca pe o potecă dar pentru noi cărarea a fost blocată de niște animale care semănau a tauri. :) Așa că după o oră de mers ne-am întors la mașină și am parcat apoi la poalele dealului, aproape de intrarea în satul Butuceni. Am urcat iar dealul, am vizitat o peșteră unde trăiește un călugăr bătrân care a amplasat acolo un fel de altar. Apoi biserica de unde tocmai ieșiseră niște nuntași, semn că se oficiază slujbe de căsătorie acolo. De acolo, când ieși, în stânga sunt niște scări care duc spre sat. Localnicii sunt foarte prietenoși, casele deosebite și eu abia aștept o altă ocazie să mă reîntorc și chiar să stau stau câteva zile în acest loc.

                 
Viorica, prietena mea de la Chișinău, s-a încumetat să-mi arate acest loc deși dansase până dimineața la o nuntă. 
Biserica
piatră plină de scoici

cărarea de pe malul Răutului

     

luni, 12 septembrie 2016

Something has change at 30 years old


      Pe la 16 ani, simțeam că toată lumea e a mea. Că pot face orice. Că trebuie doar să îmi doresc asta. Îmi plăcea să fiu înconjurată de lume, de prieteni adevărați. Deși uneori ei nu erau așa. Nu-mi păsa. Eu ceea ce ofer e necondiționat. Mi se părea vârsta de 30 una foarte îndepărtată. Mă uitam la femei de 30 de ani și nu le vedeam nici tinere, nici bătrâne. Doamne li se spunea în societate. Mie nu-mi place apelativul asta. Deloc. Doamna Diana sau doamna Flintoacă îmi zgârâie auzul.
      Nu aș putea să vă spun ce s-a schimbat. Pentru că în continuare știu că trebuie doar să-mi doresc cu adevărat și totul e posibil. Știu că nu există granițe și limite decât atunci când noi ni le impunem. Știu că nu există nu pot, există nu am chef sau pur și simplu nu ești dispus să consumi energie pentru ca să lupți pentru ceea ce-ți dorești.
      Gata. Știu ce s-a schimbat. Nu mai am chef de vacanțe. Pur și simplu, vreau să construiesc ceva. Pentru mine și pentru cei din jur. Mi-au trebuit mai bine de doi ani să mă hotărăsc ce vreau să fac. Am ezitat. Nu am avut încredere în mine. Acum am. Și o să mă odihnesc după ce o să realizez ce îmi doresc. Am mai multă răbdăre. Așa simt. Nu știu dacă e temporar. Și sper să nu fie. Mi-am propus să nu mai ridic tonul vocii. Să fiu blândă. Deși o să-mi fie greu. Pentru că mă aprind repede și ard ca un foc de paie. Și în ultimul rând - o să încerc să prețuiesc mai mult oamenii de lângă mine. Chiar și pe tine, care îți faci timp și în zilele în care eu nu am laptopul cu mine și accesezi acest blog. Pentru mine asta înseamnă mult. Chiar dacă nu câștig bani din asta, mă face fericită să știu că sunt oameni care vor să citească ce scriu. Vă mulțumesc dragii mei. Și ca să vă fie mai ușor, puteți să apăsați pe urmăriți, din dreapta paginii când deschizi blogul. Și când postez ceva o să apară automat.
      Ziua de ieri nu a fost una WOW. Nu așa cum mi-o petreceam la 18 ani. Remember, Ramona? A fost una liniștită, alături de oameni dragi. Anastasia a dormit pentru prima dată în aer liber, pe o pătură, la Mogoșoaia. Iar seara am petrecut-o frumos, lângă persoane de calitate. Tocmai ne-am întors dintr-o excursie deosebit de frumoasă în Republica Moldova, țară pe care pur și simplu o iubesc. Trebuie să ai prieteni acolo, să stai câteva zile și o să înțelegi despre ce vorbesc. O să povestesc diseară sau cel târziu mâine despre ce am mai descoperit acolo. O să te conving că merită să mergi acolo.
     La final, să nu uit! Mulțumesc în primul rând lui Dumnezeu care mi-a permis să împlinesc această frumoasă vârstă. Și apoi celor care mă suportă zi de zi. Și nu în ultimul rând cei care și-au făcut timp pentru o urare. A fost minunat să văd cât de mulți oameni s-au gândit la mine. Astea sunt cadourile pe care mi le doresc în fiecare an de ziua mea.