De ce iubesc moldovenii

                                                     

     O să spuneți...pentru că și tu ești. O, da. Și sunt foarte mândră de asta. Dar de data asta mă refer la cei de peste Prut. ”La o margine de lume, unde Dumnezeu a vrut, într-o zi cu voie bună, moldovenii s-au născut”. Așa sună melodia lui Zdop și Zdup pe care fetița mea a învățat să danseze.
     Toți oamenii de acolo pe care i-am întâlnit sunt speciali.  Unii foarte talentați, artiști, unii apropiați de natură, ospitalieri și foarte credincioși. Îmi place de mor Chișinăul cu acea Catedrală Mitropolitană albă din centru. Cu statuia lui Ștefan cel Mare la intrarea în parc, unde era cât pe-aci să o pățesc că am îndrăznit să mă urc puțin să fac o fotografie. Ei chiar apreciază simbolurile. Dar și cu viața de noapte, orașul ăla vibrează într-un mod nemaiîntâlnit. Probabil sunt eu ciudată, dar îl prefer înaintea Parisului sau a Londrei. O să spuneți în sinea voastră că n-am gusturi. Ba da, am. Dar acolo lumea fierbe. Știe să muncească, știe să se distreze. Se îmbină perfect stilul românesc cu cel rusesc. Sunt oameni frumoși. Mi-ar fi plăcut să mă nasc și să trăiesc acolo.
    Cum să uit că de fiecare dată când am avut nevoie de materiale, când juca vreo echipă românească sau se transfera vreun fotbalist le aveam, deși acei oameni la început nici nu mă cunoșteau. Pe această cale, vă mulțumesc! Sunteți deosebiți. Ziariști adevărați, culți, atenți la detalii, foarte bine pregătiți.
   Când am mers la prietena mea din facultate, Viorica, m-au așteptat părinții ei cu o masă ca-n Moldova. Eu nu știam ce înseamnă asta. Bucate pe alese, multe, dar niște cartofi copți cu un sos special din roșii mi-au luat mințile. Am încercat să fac și eu acasă dar nu mi-a ieșit. Țin la această fată enorm deși nu vorbim prea des.
   N-am cum să uit nici nopțile de la Deja-Vu din București, unde cânta Radu Captari, miercurea, acum ceva ani. Un cântăreț cu o voce extraordinară. La concertele lui n-ai cum să nu cânți și să dansezi. Mi-e dor și de tine, Ludmila, și de plimbările noastre prin Cișmigiu.
   Mi-am adus aminte de voi toți de 1 martie. Pentru că nu erau locuri la nefumători la ”Carul cu bere”, am mers pentru prima dată ”La plăcinte”. Nu știu a cui e, așa că nu puteți să mă acuzați că fac reclamă. Dar cine a avut ideea de a deschide acest gen de restaurant, a fost genial. Mâncarea e de nota 10. Și au și meniu pentru cei vegetarieni sau care țin post. Nu sunt doar plăcinte, au de toate. Prețurile acceptabile, la prima vedere mari. Dar merită. Și uite așa Anastasia a mâncat prima ciorbă de legume din viața ei și cea mai bună din viața mea. O comandasem pentru mine, cu gândul că doar va gusta și nu-i va plăcea cum face de obicei. Dar până la urmă eu am mâncat ce i-a rămas ei. Iar mâine la prânz mă duc să vorbesc cu bucătarul să-mi dea rețeta.