miercuri, 24 februarie 2016

About my brother

     Astăzi este ziua ta. Şi este prima dată când nu te văd sau nu te sun să-ţi spun "La mulţi ani". Unii frumoşi, minunaţi, pentru că viaţa trece destul de repede şi nu trebuie să pierdem niciun minut fără să încercăm să ne bucurăm de tot ce ne oferă Dumnezeu. Eu asta îţi doresc, să trăieşti în prezent şi să fii fericit, să întâmpini problemele cu un zâmbet larg în colţul feţei.
     Înainte de ziua fetiţei mele ne-am certat. De ce? Pentru că suntem oameni şi avem orgolii prosteşti. La care mi-am propus de ceva timp să renunţ. Pentru că găsim întotdeauna dacă vrem motive să fim nemulţumiţi de ceilalţi, cârcotaşi. Da, suntem cu toţii atât de imperfecţi...
     Dar acest blog este despre pace şi iubire. Şi aici vreau să-i mulţumesc din tot sufletul pentru toate momentele frumoase din copilărie. Voi nu ştiţi, dar pe la 6 ani eu am pus prima dată mâna pe un computer pentru că el era pasionat de atunci de IT şi mă lua cu el la "Casa Pionierilor", parcă aşa se numea. Apoi îmi punea poveşti pe diafilm. Tot el a fost primul meu fotograf. În anii 90, fratele meu talentat şi-a schimbat nu ştiu câte aparate foto şi a învăţat să developeze filmele acasă. La noi în baie era un adevărat laborator şi când se punea pe treabă trebuia să fiu atentă să nu aprind lumina că se voala filmul. Pozele încă le mai am, alb-negru, profi. Făcute cu pasiune. Dacă s-ar fi concentrat pe asta ar fi fost un fotograf de succes. Chiar avea talent. Apoi...am trecut prin perioada jocurilor...Nintendo, Play Station, etc. Mie îmi plăceau cele de strategie. Sau de aventură. Preferatul meu era Tomb Raider 2. Pentru puştii de acum...e ceva normal. Dar pe vremea aia era ceva deosebit să ai acces zi şi noapte la ele.
    Anii au trecut atât de repede...eu am crescut şi nici nu-mi dau seama când ne-am îndepărtat. Pe la 16 ani am trecut prin perioada de teribilism. Şi mergeam împreună seara până la Galaţi să mâncăm shaorma. Puţin mai târziu, când ne-am mutat la Bucureşti, nu era lună să nu facem o escapadă pe undeva pe la munte. Într-o iarnă ne-a prins viscolul aproape de Bâlea Lac, pe Transfăgărăşan, noaptea, pentru că voiam să vizităm Hotelul de Gheaţă. Multe momente superbe, pe care atunci când suntem supăraţi le uităm.
    Acum suntem teoretic amandoi maturi. Tu eşti mai harnic şi mai apropiat de natură decât mine. Tu ai propria ta grădină de unde mănânci fructe şi legume nestropite. Ai stupi. Să ştii că deşi nu ţi-am spus niciodată sunt mândră de tine. Şi-ţi sunt datoare. Da. N-o să bănuieşti pentru ce. Dar îţi voi spune eu. Pentru ultima noastră ieşire în afara Bucureştiului, doar noi doi. La Oneşti. Să-ţi cumperi piese pentru un Renalt. Da, fratele meu şi-ar schimba maşina în fiecare zi, şi cum nu poate, şi-o schimbă anual sau caută tot felul de piese pentru a o face deosebită. Eu eram însărcinată, el avea deja o fetiţă de 9 luni. Pe care el, şi soţia lui, Inga, au crescut-o perfect până-n prezent. E un copil care emana fericire, armonie şi isteţime. Aşa...îţi mulţumesc pentru că mi-ai recomandat să citesc Conceptul Continuum, de Jean Liedloff, pe care şi eu îl recomand oricărui om care are sau se pregăteşte să aibă un bebe. Pentru că m-ai ajutat să înţeleg cât de important este pentru un copil să crească cu ambii părinţi, într-o familie fericită. Şi că trebuie să faci totul să construieşti această armonie, pentru că de multe ori nu este uşor. Dacă nu aţi fi fost voi trei, probabil aş fi luat în calcul un cărucior, pătuţ, suzetă, lapte praf, etc. Aţi fost un model de succes pentru noi. Sper să fim şi noi unul pentru alţii. De ziua ta vreau să-ţi spun doar atât. Te iubesc.
    
    

2 comentarii:

  1. Ce frumos! Nu te(va) cunosc, dar e frumos. Am inceput sa citesc crezand ca e o postare (f.) trista, dar nu a fost :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc mult ca-ti faci timp sa citesti blogul meu! Nu o sa gasesti postari triste pe aici. Cine intra aici trebuie sa plece cu idei pozitive! Ideea blogului e sa ne facem viata mai buna, mai frumoasa.

    RăspundețiȘtergere