Nihil Sine Deo: ”Oamenii au nevoie de fapte, nu de like-uri”

februarie 2012, la deszăpezire, județul Buzău

Pentru că merită să fie pe acest blog. Pentru că suntem încă în Postul Paștelui. Pentru că este esențial pentru noi ca oameni să-i ajutăm și pe cei străini, nu doar propria familie. Ei o fac constant. Ajută cu alimente și haine pe cei peste 400 de copii orfani de la Valea Plopului. Au construit pentru nea Ion din Ferentari o adevărată căsută dintr-un container. Și pe nea Petre, care locuia într-o Dacie, la Jilava, l-au mutat într-o rulotă. Putem contribui să ne ajutăm și noi semenii. Îi găsim pe grupul de facebook Voluntari Provita, administrat de Ștefan Niculae, cel care vă va povesti aici despre toate inițiativele lor. Vă invit să-i cunoașteți pe acești oameni frumoși.

-Ce vă îndeamnă să faceți aceste acte de caritate?
Am să vorbesc în nume propriu dar ca mine gândesc și ceilalți care îmi sunt alături. Totul a început pe 17 decembrie 2011, când la rugămintea lui George Ogăraru, noi cei din Peluza Sud, am mers să dăm o mână de ajutor părintelui Tănase la Valea Plopului. Habar nu aveam cine este acest părinte până la acea dată. Acolo, de abia plecaseră pomperii. Un mare incendiu le-a mistuit cantina, sala de mese, depozitul de alimente și câteva dormitoare. În ziua aceea s-a întâmplat ceva în interiorul meu, nu pot descrie în cuvinte, doar ca de-atunci s-a produs ceva ce avea să-mi schimbe viziunea asupra vieții și scara valorilor.

-Câți sunteți în total care ajutați constant oameni?
După câteva deplasări la Valea Plopului ne-am constituit într-un grup în care la început eram 100-150 de inși, apoi din ce în ce mai mulți, iar în prezent am ajuns la 5800 de membri. Din aceștia, mulți nu sunt activi. Ei au intrat masiv în iarnă, când am cumpărat rulota pentru nea Petre. Constanți în deplasări sunt vreo sută care ne știm foarte bine. Restul participă doar cu donații în funcție de specificul fiecărei acțiuni în parte (alimente, haine, bani).

-Care este cel mai emoționant moment pe care l-ați avut de când faceți asta?
Greu de spus care a fost cel mai emoționant moment, toate sunt unice în felul lor. Să duci constant hrană la peste 400 de suflete orfane de 5 ani încoace, să deszăpezești oameni bătrâni neajutorați (am scos un veteran de război fără ambele picioare și ne spunea: ”Dați-mi tată apă că n-am băut de 4 zile...”, aia m-a îngenunchiat!) Poate și cu nea Ion din Ferentari care dormea într-o fostă magazie, sau cu nea Petre care dormea într-o Dacie în parcare la Jilava la minus 25 de grade Celsius.

-Ce sperați de la acest eveniment de pe 9 mai?
Evenimentul pentru Neșu este unul aparte față de ce-am făcut până acum în materie de voluntariat. Viața este nedreaptă cu cine nu te-aștepți. Toți puteam fi în locul lui în acel nefast moment. Nimeni nu-ți garantează în viața asta că vei albi frumos cu nepoțeii pe genunchi. Nu facem asta pentru că este un fost stelist. Este un român care din scaunul cu rotile ne-a dat o lecție de viață tuturor. Pentru că din toți banii pe care i-a avut la un moment dat în cont, în loc să-și facă tratamente, a ales să ajute pe alții. Este extraordinar gestul lui și noi nu puteam să rămânem impa.ibili și să-l lăsăm la greu!

-Cum vedeți voi tot acest scandal dintre CSA și clubul de fotbal?
În niciun caz cu ochi buni, noi suporterii avem cel mai mult de suferit.

-În viziunea voastră există vreo șansă să veniți din nou la stadion?
Slabe șanse. Am ales să nu ”girăm” o echipă fără istorie, culori, brand și palmares. Pot spune că șansele sunt 0. În schimb, susținem celelalte secții sportive ale CSA: baschet, rugby, handbal, etc.

-Cine sunteți voi? Vă deranjează că lumea vă consideră huligani?
Speram să nu mă întrebi asta, dar am să încerc să-ți rezum. Despre fenomenul Ultra au curs râuri de cerneală din toate părțile. Suntem oameni la fel de normali ca ceilalți care frecventează stadioanele. Cu aceleași probleme ca restul. Doar că noi timpul liber ni-l petrecem altfel decât cei care preferă să se înghesuie într-un mall, în vreun club, sau pur și simplu din comoditate aleg să stea deoparte. Când pleci pe drumul asta nu mai poți să dai înapoi. Ți-o cere conștiința și nu-i ușor deloc. Pe de altă parte, satisfacțiile sunt pe măsură. De câte ori a fost nevoie de noi am fost acolo. Ceea ce vor unii să creadă despre noi nu contează, important este să faci ceva pentru alții nu virtual pe facebook. Like-urile și share-urile nu țin de foame, faptele da.

Mai multe despre ei găsiți în articolul de ieri. http://dianaflintoaca.blogspot.ro/2016/04/ultrasii-milostivi.html