Am nevoie de un nou proiect

   

Parcul Dendrarium, Chisinău

     N-am mai avut chef să scriu. Asta-i adevărul. Cineva m-a dezamăgit crunt. O persoană pe care nu o cunoșteam personal dar în proiectul căruia credeam. Și am muncit datorită acestui lucru. N-o să intru în detalii. Îi urez succes în continuare. Doar că mi-a lăsat un gust amar, foarte amar. Și mi-am dat seama că simt nevoia să mă implic și să fac ceva de viitor. Nu știu ce. Uneori mi-e dor de presă. Avea Mitică Dragomir o vorbă că noi, cei care ne învârtim în jurul fotbalului, nu știm să facem altceva. Așa este. Cred că ceea ce am făcut a fost de calitate. Mi-ar plăcea să am bani să pot să-mi ajut toți apropiații atunci când au nevoie. Să fac multe cadouri. Să aduc bucurie în viețile oamenilor.
       Programasem o excursie la Chișinău de mult timp. Am vrut de Paște, dar nu a fost să fie. Săptămâna trecută am pus ideea în practică. Ce-a ieșit? O minune de vacanță. Nu ceva wow, dar ceva foarte aproape sufletului meu. Mi-am dat seama cât de mult îmi iubesc prietenii. Da, pe voi, pe care vă sun rar. Nu o fac intenționat, pe cuvânt. Mi-am dat seama că cel mai bine mă simt printre ei. Viorica, prietena mea din facultate e fabuloasă. Numai ea putea să se streseze o zi întreagă să ne aștepte cu bucate alese fix când ajungem în orașul ei. Și i-a ieșit. Tot ea, draga mea prietenă, care este deja absolventa a două facultăți, jurnalism și cea de artă, ne-a arătat un parc deosebit, Dendrarium, pe care nu trebuie să-l ratați dacă vizitați Moldova. Chiar merită. Sunt și alte lucruri pentru care se merită să-i vizitați pe frații noștri de peste Prut. Mâncarea e de nota 10. Apoi bomboanele Bucuria. Oamenii sunt foarte ospitalieri. Într-o seară, la restaurant, fetița mea s-a plictisit. Și un bărbat care venea de la o nuntă când a văzut-o că plânge i-a cumpărat pe loc un balon albastru. A i-a mulțumit cu un zâmbet și s-a jucat cu el până când i l-am pierdut. :) Cel mai important dar pe care l-am primit acolo mi l-a făcut prietena mea - afecțiunea și atenția ei. Tocmai de aceea ne vom întoarce curând.
        Tot la Chișinău, Flavius Stoican, un antrenor tânăr despre care cred că va ajunge mare dacă va munci în Moldova așa cum o făcea la Dinamo, ne-a primit atât de frumos că mă simt datoare cândva să-i întorc serviciul. El are o soție foarte credincioasă pe care o să o cunoașteți în curând chiar aici, pe blog. Mai trebuie să și accepte, dar vedem noi cum facem.

A testa gazonul sub privirile antrenorului de la Zimbru

        Am mai întânit o persoană deosebită în Moldova. Poate cel mai bun impresar pe care l-am văzut. Modest, familist, diferit față de toți cei pe care îi cunosc. Deși deschide porțile aproape oriunde în spațiul ex-sovietic și nu numai. Chiar am ținut neapărat să văd cum gândește. A fi agent este deocamdată pentru mine un vis neîmplinit.