duminică, 24 iulie 2016

Nu ratați momentele care contează

     Fiecare moment din viața noastră contează. Și parca mai mult decât niciodată, timpul este neprietenos și ni se scurge printre degete. Te uiți că este sâmbătă seara și nu știi ce ai făcut în celelalte zile. Constați că pur și simplu a mai trecut o săptămână. Dacă vi se întâmplă asta, ceva e în neregulă. Nu cu timpul, ci cu noi. Mie mi se întâmplă des. De fiecare dată când sunt distrasă de telefon, laptop, de a verifica câte vizualizări a făcut nu știu ce articol pe us24.ro sau pe blog, bine că am scăpat de mania de a mă uita ore în șir pe facebook. Pentru mine tot ceea ce contează este viața din spatele tehnologiei.
       Cu toții ar trebui să muncim și să trăim pentru a duce o viață frumoasă. Una armonioasă. Știți că dacă nu ies o zi în parc a început să mă doară capul pentru că din cauza poluării din București nu mi se mai oxigenează creierul cum trebuie? Viața despre care eu vorbesc este aceea când suntem în același loc cu cei dragi. La aceeași masă. Când râdem, glumim, spunem bancuri (la capitolul asta eu nu mă pricep dar pe unii îi amuză), când suntem fericiți. Duc de ceva vreme o luptă cu mine să nu mai stau pe telefon. Sau să nu mai îmi fac treburile casnice cât timp copilul meu este treaz și are nevoie de atenția mea. Nu reușesc mereu. Dar conștientizez. Încep să văd că nu există clipe de aruncat la gunoi. Că nu avem timp de conflicte.
Că nu știi ce-ți aduce viitorul în lumea asta nebună în care trăim. Și-n plus, ce ai azi, cu siguranță peste un an nu va mai fi la fel. Astăzi am regăsit bucuria de mânca din aceeași farfurie cu fetița mea. Care nu știu când a crescut atât de mult. Și care peste ani nu se va mai amuza atât de tare că o hrănește pe mama ei. Bine că scriu într-un jurnal pentru a-mi putea aminti tot peste ani. Ideea e acest lucru pentru mine înseamnă fericire. Chiar și după ce gătesc ore în șir de ajung temperaturile în bucătărie să depășească 40 de grade Celsius. Încercați în fiecare zi să faceți ceva care să vă aducă vouă bucurie și cu siguranță timpul va trece mai greu. Vă urez o duminică minunată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu