marți, 26 iulie 2016

O să devenim doar niște POKEMONi


      Dacă nu ne trezim la realitate. Și nu mai alergăm după niște monștrii virtuali. Mai ales fără să înțelegem riscurile la care ne expunem. Da, în cazul în care nu știați, atunci când vă înregistrați, sunteți de acord ca această firmă care a produs jocul, să vă acceseze oricând mailul, Google Docs și altele. Aveți totul explicat aici. http://vigilantcitizen.com/latestnews/oliver-stone-pokemon-go-new-stage-totalitarism-surveillance-capitalism/

       Jocul nu este doar pentru copii, are mare succes și în rândul adulților. Asta este și ideea. Cine are urechi, să audă și ochi, să citească. Știți ce pierdeți în vânătoarea asta? Pierdeți contactul cu realitatea. În loc să folosiți telefonul să sunați pe cineva drag, care poate mâine nu va mai fi pe pământ, stați ca niște roboți cu smartphone-ul în mână și vă jucați fără să aveți absolut nimic de câștigat! Zero. Vă dă harta unei localități, nu? Dar absorbit de joc nu ai cum să vezi bogățiile acelui loc, să inspiri aerul, să te bucuri de mirosul unei flori de vară. Nu poți să citești o carte, să asculți muzică bună, să-ți îmbrățișezi persoana de lângă tine, n-ai cum să faci un compliment, pentru că tu ai altă treabă.
       Și dacă știi toate astea și totuși te joci, e treaba ta! Dar copii tăi cu siguranță nu știu. Iar tu, ca adult, ești dator să le explici pentru că altfel viitorul lor va fi compromis.  Dacă le interzici, n-o să ai succes. S-a ajuns să se caute monști în biserici, în cimitire sau în obiective militare. Vă dați seama ce nebunie? Un preot din Constanța după ce mai mulți tineri au venit noaptea la ”vânătoare” în Catedrala Sfinții Petru și Pavel a chemat poliția și a explicat: ”Noi preoții nu suntem pokemoni”. Eu nu cred că a făcut bine, ci ar fi trebuit să-i facă să înțeleagă.
      Vă scrie toate astea un om care și-a pierdut câtiva ani din viață în adolescență jucându-se jocuri pe calculator. Sub plapumă, ca să nu vadă părinții mei lumină în cameră noaptea. Rezultatul? Mi-a fost greu să creez relații durabile în lumea reală, deși iubesc să am prieteni și-i îi ador pe cei care sunt lângă mine. Port ochelari de la 20 de ani și multe alte consecințe. Ce-am învățat în acel timp? Nimic. Nu judec pe nimeni, sunteți liberi să vă jucați în voie, v-am scris doar că  poate pentru cineva aceste informații vor fi folositoare.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu